August 2009


Am primit acum câteva săptămâni o leapşa de la Cristina, prietena şi vecina mea de blogging. Cu ruşine, încep să o tastez abia acum. Din câte am înţeles de la ea, ar trebui să vă spun o mică poveste despre unul dintre profii care au văzut ceva în mine şi au încercat, din răsputeri, să mă formeze şi să mă încurajeze să-mi dezvolt aptitudinile. Un prof pe care, să zicem, mi-ar plăcea să-l văd la Gala Premiilor în Educaţie.

E destul de greu să mă gândesc la o singură poveste şi la un singur profesor; şi asta pentru că au fost mulţi de la care am învăţat ceva (bine, cred eu), mulţi care m-au sprijinit atunci când am avut nevoie sau au „tras” de mine, spunându-mi că pot mai mult.

Voi alege totuşi o secvenţă mai recentă; secvenţă care, în acel moment, ştiu că-mi dăduse multă încredere în mine şi speranţe că eu într-adevăr sunt/ voi fi mai mult… Haideţi să mergem împreună înapoi acum 4 ani, într-un orăşel din sud-estul ţării, la un colegiu pe care l-am frecventat mult timp. Se făcea că aveam ora de engleză şi diriga mă anunţă că trebuie să mă duc urgent la cancelarie. Bineînţeles, nu înţelegeam ce se întâmplase. Când am întrebat, mi s-a spus: „Te aşteaptă acolo doamna profesoară de franceză.”. Numai că, atunci când am ajuns la acea mult-temută cameră a profesorilor, nu mă aştepta profesoara mea de franceză, ci o altă doamnă care preda această limbă în liceul nostru. O ştiam din vedere, ştiam şi că se ocupă cu multe activităţi extraşcolare. Când m-a văzut, şi mai ales când mi-a citit nedumerirea în ochi, a zâmbit, s-a prezentat şi mi-a spus simplu: „Îmi place de tine. Te-am mai urmărit în diferite contexte şi aş avea nevoie de tine. Vom avea un spectacol într-o săptămână, dedicat contesei de Noailles, născută prinţesa Brâncoveanu. Vreau să-l prezinţi tu, probă cu probă, şi să reciţi pe parcurs şi câteva poezii de această autoare. Totul în franceză.”

Trebuie să vă spun că eu nu eram considerată o vorbitoare excelentă de franceză, iar propunerea mă uimea şi mă măgulea. Nu ştiam dacă aş face faţă (mai ales publicului) şi i-am spus asta. Profesoara despre care vă povestesc mi-a zâmbit şi mi-a spus că sunt omul potrivit pentru sarcina aceea.

Timp de o săptămână, zi de zi, după ore, mergeam într-o sală goală de clasă şi repetam, împreună cu acea minunată profesoară. Acel spectacol a ieşit foarte bine, iar eu n-am scos nici măcar o bâlbă. Zâmbeam tot timpul şi mă simţeam foarte bine în pielea mea. Pentru acele momente şi pentru încrederea pe care a avut-o în mine, o să-i fiu mereu recunoscătoare.

Povestea mea se termină aici.

Un prieten foarte bun mi-a dat acum mult timp melodia de mai jos; imi spunea s-o ascult sub pretextul „Hai sa te mai invat si pe tine ceva muzica:)”. Dupa ce i-am ascultat pe Kings of Leon, i-am multumit. Sunt faini rau pentru urechile mele, iar asta e melodia noastra preferata de la ei. Enjoy!

Versurile mi se par superbe şi ascult melodia asta ori de câte ori vreau să mă simt aproape de …cineva.