Voi începe prin a vă spune că am observat că eu nu pot să postez ceva scurt, concis…pur şi simplu, mereu am nevoie de mai mult spaţiu;  ştiu că unora dintre voi nu le place acest lucru şi, de aceea, ajung să nu mai citească tot post-ul. Îmi cer scuze pentru aceştia, dar chiar nu pot să scriu altfel. Gata, vom trece la subiectul propriu-zis al postului:).

„Epopeea lui Ghilgameş” este o epopee scrisă cu aproximativ 3000 de ani înainte de Hristos, incomplet păstrată, descoperită prin 1800 şi ceva, scrisă în cuneiforme şi tradusă apoi de specialişti; are la bază o poveste fascinantă, ce merită citită la orice vârstă şi în orice împrejurare. Datorită valorii sale, nişte oameni talentaţi şi preocupaţi de lectură, dar şi de teatru, au decis să dramatizeze şi să o pună în scenă. Astfel, Fundaţia Calea Victoriei- cu proiectul lor „Îmblânzirea cărţilor” (mai multe detalii puteţi afla pe site-ul lor personal)-, împreună cu Teatrul Odeon şi Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, s-au împrietenit pentru a duce la capăt acest proiect îndrăzneţ.

Iată aşadar cum am ajuns eu să scriu despre acest lucru: prin intermediul profilor de la facultate, care ne-au invitat să participăm astăzi (25 februarie 2009) la o discuţie publică despre „Epopeea lui Ghilgameş” şi dramatizarea acesteia. Ce vreau eu să vă spun de fapt? Că am fost acolo , mai mult din curiozitate şi mai puţin din alte interese,  şi că am avut răbdarea- dar şi plăcerea- să îi aud vorbind pe Dorina Lazăr (directoarea teatrului), Dragoş Galgoţiu (regizorul „piesei”) şi Elena Ionescu Mazilu (profesor universitar, doctor conferenţiar la Facultatea de Litere, catedra de Literatură Universală şi Comparată). Ne-au aşteptat, ca nişte gazde binevoitoare, cu ceai cald şi cafea proaspătă, pentru a ne face comfortabili după ce am îndurat gerul de afară.

Dragoş Galgoţiu s-a avântat în discuţii despre importanţa primordială a operelor antice- cu precădere cele strâns legate de mitologie- şi despre viziunea sa despre teatru: ce este acesta, funcţiile sale, cum este receptat. A făcut largi paranteze pentru a clarifica cum a ajuns la dramatizarea acestei epopei- evident, pentru că este prima epopee ce ne este cunoscută, dar şi pentru că dumnealui ar fi avut un interes deosebit pentru mitologie, încă de când era elev. Mă rog, partea aceasta ar fi putut fi omisă- de obicei, sunt cam reticentă la astfel de detalii despre viaţa personală a oamenilor celebri-  nu pot spune că m-a deranjat foarte tare, dar nici nu mi-a adus cine ştie ce informaţii relevante. Oricum, punctul slab din punctul meu de vedere a fost momentul în care nu a permis să i se adreseze prea multe întrebări pentru că- nu-i aşa că v-aţi fi aşteptat?- avea altceva mai important de făcut- evident, repetiţii cu actorii. Mi se pare frustrant, ca spectator sau participant, să te aştepţi să poţi să primeşti nişte informaţii în urma unei astfel de întâlniri, obţinute în primul rând în urma unui dialog, iar acel cineva care ar trebui să te ajute să realizezi aceste lucruri- în cazul nostru, regizorul- să aibă altceva de făcut, chiar dacă ştia de mult timp de acea discuţie publică.  Asta se întâmplă, bineînţeles, în spaţiul pur pitoresc românesc.

Trecând la doamna Elena Ionescu Mazilu, rolul dumneaei se pare a fi fost să argumenteze de ce ar trebui citită şi/sau văzută „Epopeea lui Ghilgameş” şi acela de a familiariza publicul cu povestea epopeii. Un rol destul de logic, având în vedere că proiectul în sine ar fi pornit de la ideea- total greşită, din punctul meu de vedere- că tânăra generaţie nu mai citeşte. De ce consider eu că e o idee greşită? Pentru că dau zilnic peste tineri care citesc în metrou, la metrou, în cafenele, scriu despre cărţi citite pe bloguri sau alte forme de comunicare virtuale, B.C.U e plin de studenţi ce stau acolo de dimineaţa până seara şi citesc (şi credeţi-mă, vorbesc în special de Sala 5, unde sunt cărţi de literatură, critică literară şi de artă) ş.a.m.d. În situaţia asta, de ce toţi se plâng că tânăra generaţie nu mai citeşte?? Poate că argumentele mele sunt încă destul de slab dezvoltate sau poate că dumnealor au alte informaţii, pe care eu nu le deţin; oricum ar fi, subiectul trebuie discutat mai pe larg cu altă ocazie; recunosc faptul că este destul de interesantă campania şi mă aştept să dea rezultate destul de bune. De altfel, s-a văzut şi astăzi că tinerii citesc: sala amenajată în foaier de cei de la Odeon a fost neîncăpătoare, foarte mulţi stând în picioare, sprijinind pereţii, şi foarte mulţi dintre participanţi fiind tineri- studenţi, în special. Închizând această paranteză, trebuie să mărturisesc ca speech-ul doamnei Mazilu a fost destul de interesant- făcând destul de multe conexiuni cu literatura universală şi cu cea contemporană/modernă, descoperind numeroase sensuri în epopee şi în caracterul personajelor, teme şi motive predominante. Însă, pe alocuri, a tins să detalieze un pic cam mult fiecare aspect, devenind la un moment dat un discurs monoton, poate plictisitor- însă categoric interesant:). Am aflat lucruri noi despre multe lucruri şi m-a bucurat că eram acolo să le aud. Printre ele, se numără poezia lui Nichita Stănescu, „Enkidu” (după numele prietenului cel mai bun al lui Ghilgameş), poezie care mi se pare foarte expresivă şi dătătoare de sensuri noi- pentru cei interesaţi, căutaţi-o şi citiţi-o, merită!

Cam ăsta ar fi sumarul întâlnirii. S-a precizat, la sfârşit, că piesa nu se va putea juca, din motive tehnice,  vineri (27 februarie) şi va avea premiera abia pe 1 martie, la ora 19.00 . Preţul biletului ar fi 32,80 de lei, respectiv 16,90 lei (pentru elevi, studenţi şi pensionari)- au spus că preţul atât de mare s-ar datora costurilor imense suportate de teatru pentru realizarea şi punerea în scenă a piesei; ei ştiu, pe mine nu m-ar interesa acest aspect, pentru că nu mă ajută cu nimic la achitarea unui bilet atât de mare. O ultimă informaţie ar fi aceea că durata spectacolului este de 4 ore, cu pauză- enorm de mult, dar sper şi vreau să cred că merită cu adevărat.

Anunțuri