Februarie 2009


Aşa sună editorialul Luminiţei Marcu, editorul coordonator al revistei Noua Literatură. Pentru început, trebuie să vă spun că îmi place foarte mult şi sunt foarte interesată atât de ceea ce înseamnă pe piaţa culturală românească întreagul concept al Noii Literaturi, cât şi revista în sine şi ceea ce propune, lună de lună, prin articolele sale- semnate fie de oameni/ români cunoscuţi şi foarte cunoscuţi în literatură şi artă, cât şi de masteranzi inteligenţi şi preocupaţi de fenomenul literar.

Iată cum Luminiţa Marcu propune în numărul recent apărut (21) al revistei cu pricina o provocare adresată cititorilor, scriitorilor, criticilor, bloggerilor, traducătorilor, redactorilor şi editorilor: o constituire a unei liste a cărţilor româneşti care le-au/ne-au plăcut, apărute în ultimii 20 de ani. Aşteaptă răspunsurile oneste şi argumentate, din partea tuturor, la adresa noua_literatura@ yahoo.com . O defineşte ca pe o încercare personală, asumându-şi eventualele riscuri, de clasificare a unor cărţi şi de alcătuire a unui top. Mai multe nu vă spun, puteţi afla, dacă prezintă pentru voi interes, de pe site-ul lor (http://www.noualiteratura.ro) sau din revista nou apărută, ce se găseşte la Humanitas, Cărtureşti, Muzeul Literaturii etc. Se pare că vor publica dintre răspunsuri, începând cu luna martie- însă nu ştiu pe ce criteriu le vor alege pentru publicare; probabil că pe cele mai serioase şi bine argumentate idei.

Mi s-a părut destul de interesantă provocarea şi mi-a dat de gândit: ce cărţi aş alege ca fiind cele mai bune- pe criteriu estetic, evident- din literatura română din ultimii 20 de ani? Deocamdată, nu am un răspuns clar; probabil că, dacă îl voi avea curând, în urma unor cugetări serioase :d, le voi scrie aici sau le voi trimite celor de la Noua Literatură, măcar ca experiment:). Încercaţi şi voi şi, dacă ştiţi ce listă aţi folosi, mi-ar plăcea s-o văd şi eu!:) Toate cele bune!:)

Voi începe prin a vă spune că am observat că eu nu pot să postez ceva scurt, concis…pur şi simplu, mereu am nevoie de mai mult spaţiu;  ştiu că unora dintre voi nu le place acest lucru şi, de aceea, ajung să nu mai citească tot post-ul. Îmi cer scuze pentru aceştia, dar chiar nu pot să scriu altfel. Gata, vom trece la subiectul propriu-zis al postului:).

„Epopeea lui Ghilgameş” este o epopee scrisă cu aproximativ 3000 de ani înainte de Hristos, incomplet păstrată, descoperită prin 1800 şi ceva, scrisă în cuneiforme şi tradusă apoi de specialişti; are la bază o poveste fascinantă, ce merită citită la orice vârstă şi în orice împrejurare. Datorită valorii sale, nişte oameni talentaţi şi preocupaţi de lectură, dar şi de teatru, au decis să dramatizeze şi să o pună în scenă. Astfel, Fundaţia Calea Victoriei- cu proiectul lor „Îmblânzirea cărţilor” (mai multe detalii puteţi afla pe site-ul lor personal)-, împreună cu Teatrul Odeon şi Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, s-au împrietenit pentru a duce la capăt acest proiect îndrăzneţ.

Iată aşadar cum am ajuns eu să scriu despre acest lucru: prin intermediul profilor de la facultate, care ne-au invitat să participăm astăzi (25 februarie 2009) la o discuţie publică despre „Epopeea lui Ghilgameş” şi dramatizarea acesteia. Ce vreau eu să vă spun de fapt? Că am fost acolo , mai mult din curiozitate şi mai puţin din alte interese,  şi că am avut răbdarea- dar şi plăcerea- să îi aud vorbind pe Dorina Lazăr (directoarea teatrului), Dragoş Galgoţiu (regizorul „piesei”) şi Elena Ionescu Mazilu (profesor universitar, doctor conferenţiar la Facultatea de Litere, catedra de Literatură Universală şi Comparată). Ne-au aşteptat, ca nişte gazde binevoitoare, cu ceai cald şi cafea proaspătă, pentru a ne face comfortabili după ce am îndurat gerul de afară.

Dragoş Galgoţiu s-a avântat în discuţii despre importanţa primordială a operelor antice- cu precădere cele strâns legate de mitologie- şi despre viziunea sa despre teatru: ce este acesta, funcţiile sale, cum este receptat. A făcut largi paranteze pentru a clarifica cum a ajuns la dramatizarea acestei epopei- evident, pentru că este prima epopee ce ne este cunoscută, dar şi pentru că dumnealui ar fi avut un interes deosebit pentru mitologie, încă de când era elev. Mă rog, partea aceasta ar fi putut fi omisă- de obicei, sunt cam reticentă la astfel de detalii despre viaţa personală a oamenilor celebri-  nu pot spune că m-a deranjat foarte tare, dar nici nu mi-a adus cine ştie ce informaţii relevante. Oricum, punctul slab din punctul meu de vedere a fost momentul în care nu a permis să i se adreseze prea multe întrebări pentru că- nu-i aşa că v-aţi fi aşteptat?- avea altceva mai important de făcut- evident, repetiţii cu actorii. Mi se pare frustrant, ca spectator sau participant, să te aştepţi să poţi să primeşti nişte informaţii în urma unei astfel de întâlniri, obţinute în primul rând în urma unui dialog, iar acel cineva care ar trebui să te ajute să realizezi aceste lucruri- în cazul nostru, regizorul- să aibă altceva de făcut, chiar dacă ştia de mult timp de acea discuţie publică.  Asta se întâmplă, bineînţeles, în spaţiul pur pitoresc românesc.

Trecând la doamna Elena Ionescu Mazilu, rolul dumneaei se pare a fi fost să argumenteze de ce ar trebui citită şi/sau văzută „Epopeea lui Ghilgameş” şi acela de a familiariza publicul cu povestea epopeii. Un rol destul de logic, având în vedere că proiectul în sine ar fi pornit de la ideea- total greşită, din punctul meu de vedere- că tânăra generaţie nu mai citeşte. De ce consider eu că e o idee greşită? Pentru că dau zilnic peste tineri care citesc în metrou, la metrou, în cafenele, scriu despre cărţi citite pe bloguri sau alte forme de comunicare virtuale, B.C.U e plin de studenţi ce stau acolo de dimineaţa până seara şi citesc (şi credeţi-mă, vorbesc în special de Sala 5, unde sunt cărţi de literatură, critică literară şi de artă) ş.a.m.d. În situaţia asta, de ce toţi se plâng că tânăra generaţie nu mai citeşte?? Poate că argumentele mele sunt încă destul de slab dezvoltate sau poate că dumnealor au alte informaţii, pe care eu nu le deţin; oricum ar fi, subiectul trebuie discutat mai pe larg cu altă ocazie; recunosc faptul că este destul de interesantă campania şi mă aştept să dea rezultate destul de bune. De altfel, s-a văzut şi astăzi că tinerii citesc: sala amenajată în foaier de cei de la Odeon a fost neîncăpătoare, foarte mulţi stând în picioare, sprijinind pereţii, şi foarte mulţi dintre participanţi fiind tineri- studenţi, în special. Închizând această paranteză, trebuie să mărturisesc ca speech-ul doamnei Mazilu a fost destul de interesant- făcând destul de multe conexiuni cu literatura universală şi cu cea contemporană/modernă, descoperind numeroase sensuri în epopee şi în caracterul personajelor, teme şi motive predominante. Însă, pe alocuri, a tins să detalieze un pic cam mult fiecare aspect, devenind la un moment dat un discurs monoton, poate plictisitor- însă categoric interesant:). Am aflat lucruri noi despre multe lucruri şi m-a bucurat că eram acolo să le aud. Printre ele, se numără poezia lui Nichita Stănescu, „Enkidu” (după numele prietenului cel mai bun al lui Ghilgameş), poezie care mi se pare foarte expresivă şi dătătoare de sensuri noi- pentru cei interesaţi, căutaţi-o şi citiţi-o, merită!

Cam ăsta ar fi sumarul întâlnirii. S-a precizat, la sfârşit, că piesa nu se va putea juca, din motive tehnice,  vineri (27 februarie) şi va avea premiera abia pe 1 martie, la ora 19.00 . Preţul biletului ar fi 32,80 de lei, respectiv 16,90 lei (pentru elevi, studenţi şi pensionari)- au spus că preţul atât de mare s-ar datora costurilor imense suportate de teatru pentru realizarea şi punerea în scenă a piesei; ei ştiu, pe mine nu m-ar interesa acest aspect, pentru că nu mă ajută cu nimic la achitarea unui bilet atât de mare. O ultimă informaţie ar fi aceea că durata spectacolului este de 4 ore, cu pauză- enorm de mult, dar sper şi vreau să cred că merită cu adevărat.

Navigând pe internet- şi, implicit, pe site-uri de specialitate- am dat peste o veste minunată- cel puţin pentru iubitorii de filme româneşti bune.Această ştire se conturează tot în cadrul Premiilor Gopo de anul acesta şi anunţă premierea pentru întreaga carieră a scenaristei şi regizoarei Elisabeta Bostan, premiu acordat pe 2 martie, la Fratelli Studio, la cea de-a 3-a ediţie a acestor premii.

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest nume, este important de relevat locul acesteia în cinematografia românescă: este una dintre emblemele filmului românesc pentru copii (să ne amintim de frumoasa şi isteaţa „Veronica” şi „Veronica se întoarce”, care ne-a încântat copilăria- împreună cu alte filme asemănătoare sau seriale TV- precum „Fram”, unele adaptări după diferite poveşti), filmelor documentare sau emisiunilor realizate. Regizoarea Bostan are la activ peste 50 de ani de activitate cinematografică, timp în care a realizat douăsprezece filme de lung metraj, unsprezece de scurtmetraj, unsprezece filme documentare (predominant etnografice) şi un serial TV de succes.  A fost profesor de regie la UNATC, ca mai apoi să devină, pentru un timp, şi decanul acestei universităţi.

A câştigat peste 40 de premii internaţionale, printre care se numără trofee obţinute la prestigioasele festivaluri de la Cannes, Veneţia, Namur, Moscova, Teheran sau Milano. Din distribuţia filmelor sale au făcut parte actori precum Ştefan Ciubotăraşu, Dem Rădulescu, Margareta Pâslaru, Florian Pittiş, Vasilica Tastaman, Mircea Diaconu, Carmen Galin, George Mihăiţă sau Luminiţa Gheorghiu, mulţi dintre ei aflându-se la început de drum în cinematografie în momentul întâlnirii cu Elisabeta Bostan.

Tot ea este cea care a fondat, în 1996, Festivalul CineMAiubit, deja cunoscutul festival internaţional al filmului studenţesc, pe care îl „patronează” şi astăzi- şi care, a propos, îşi deschide „porţile” şi anul acesta undeva prin decembrie :d. Între timp, cu ajutorul acestui festival, s-au lansat pe piaţa românească regizori precum Cristi Mungiu, Cristian Nemescu, Cătălin Porumboiu ş.a.m.d.

Sper ca aceste sumare detalii să vă fi ajutat să vă formaţi o idee panoramică despre această importantă regizoare şi despre entuziasmul de care dau dovadă făcând din această veste un mare tam tam. Legat de aceasta, trebuie să recunosc că am auzit foarte multe, mai ales prin UNATC; ar fi amuzant să vă povestesc cum, acum aproximativ 2 ani (când făceam cursuri de pregătire pentru admiterea la regie), actualul decan al universităţii- Radu Nicoară- şi alţi profi – precum Laurenţiu Damian, Marius Şopterean ş.a.m.d-, de care probabil aţi auzit (sau nu:d), se hazardau în discuţii metafizice despre „opera” doamnei Bostan şi se lăudau cu apropierea lor de aceasta, dar aminteau ca valoare adevărată doar filmul „Saltimbancii”- nu zic, un film adevărat, ce merită apreciat sincer, dar care nu era unicul. Ceea ce vreau de fapt să spun e că aveau tendinţa- ca noi toţi, de altfel- să reducă o întreagă carieră de succes la o singură realizare importantă; ceea ce, bineînţeles, mie mi se pare absurd, dar, din nou, omenesc.

Anyway, ca să închei acest mic periplu prin lumea filmului românesc contemporan, ar fi fair enough să vă spun că şi actorul Marin Moraru va fi distins, în cadrul aceluiaşi festival, tot cu premiul pentru întreaga activitate.  Însă aici nu am nimic special de spus- dacă vă interesează cu adevărat şi „vă place” acest actor, puteţi căuta şi singuri:); eu încă nu mi-am făcut nicio părere specială cu privire la acesta şi, therefore, nu sunt capabilă să-mi asum o altă incursiune, şi anume prin „cariera” sa.

And that’s my mood: Non, je ne regrette rien…

Se pare ca o perioadă nouă nu vine niciodată fără să aducă ceva cu ea..în cazul meu, răceală puternică- pe care am răspândit-o, fără să vreau, şi celor din jurul meu. Nu ar fi chiar aşa de mare baiul dacă nu ar fi început în forţă un alt sezon(:p) de facultate: cursuri peste cursuri- nu zic, destul de interesante-, din nou „teme” cu lopata, chestii peste chestii de făcut…şi aşa mai departe. Am detestat ultimele trei zile extrem de friguroase, vremea aia urâtă care m-a îndemnat să stau mai mult decât trebuia în pat.

Partea bună e că a fost ca o „prelungire” de vacanţă (deşi am mers la facultate, nu am făcut mai nimic în rest..spre ruşinea mea) şi, cu ocazia asta, m-am mai odihnit puţin după tot stresul şi nopţile nedormite din sesiune. Am văzut multe filme şi mai ales pe cele nominalizate la Oscar (să nu uităm că  foarte foarte curând vom afla şi „rezultatele”:d). De aceea, preferatul meu pentru acest premiu ar fi  Slumdog Millionaire– în ciuda tuturor comentariilor din jurul acestui film, şi deşi nu e excelent, trebuie să recunosc că regia e destul de bună, actorii la fel, iar scenariul destul de impresionant; bineînţeles, destul de bun este şi The curious case of Benjamin Button (scenariu slab, deoarece nu e primul film la Hollywood care se foloseşte de acest tip de „mit”, dar jocul e impecabil, la fel şi machiajul), Changeling (deşi nu e nominalizat la cel mai bun film, zic eu că Angelina Jolie a făcut treabă bună de data asta, regia e de asemenea de apreciat, iar povestea destul de interesantă) şi, undeva peste cele două ar fi The Reader, unde Kate Winslet chiar se întrece pe sine- păreri personale, evident, dar bazate totuşi pe argumente.

Din punctul meu de vedere, decernarea premiilor Oscar nu mai are aceeaşi valoare ca pe vremuri şi, cel puţin anul trecut, m-au dezamăgit crunt. Să sperăm că anul acesta nu va fi aceeaşi poveste.

Meanwhile, citesc Spuma zilelor de Boris Vian şi sunt un pic cam confuză- în sensul că nu e chiar ceea ce mă aşteptam să fie; sper ca, până la sfârşit, să se dovedească a fi greşit în interpretare/ aşteptări. Poate o să revin cu câteva comentarii atunci când voi ajunge la pagina finală:).

De asemenea, s-au anunţat şi două conferinţe- sesiuni ştiinţifice la care cred că voi participa- dacă inspiraţia va da năvală şi voi putea lucra cu spor:d. Una dintre ele este la Suceava şi are ca temă High/Low Culture, iar cealaltă este în iubitul nostru Bucureşti, la iubita noastră universitate(:p) şi ar avea ca temă Discipoli şi maeştrii…(e inutil să redau tot titlul, ideea era doar să dau un hint:d). Mă rog, cele două sunt destul de interesante şi pot constitui o provocare destul de mare, însă se vor realiza doar în cazul în care timpul îmi va permite şi capacitatea de a scrie va fi pe măsură:).

Cam astea ar fi ultimele „veşti”, în cazul în care ar interesa pe cineva ce mai fac sau ce mai văd/citesc/ etc. Toate cele bune tuturor şi însănătoşire grabnică celor în situaţia mea:).

Bineînţeles că, în perioada aceasta, trebuie să ne întrebăm şi care sunt nominalizaţii la celebrele premii Gopo- premii oferite de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, iar numele festivalului vine de la Ion Popescu Gopo, drept omagiu pentru aniversarea celor 50 de ani de la câştigarea Palme d’Or-ului pentru „Cel mai bun scurt metraj de animaţie” de către el.

De aceea, lista nominalizaţilor nu a întârziat să apară, în toate ziarele şi site-urile de specialitate. Iată favoriţii, pentru cei interesaţi:

Cel mai bun film (lungmetraj): BOOGIE (Regia Radu Mun­tean), COCOŞUL DECA­PITAT (Regia Radu Gabrea, Mari­jan D. Vajda), RESTUL E TĂCERE (Regia Nae Caran­fil).

Cel mai bun regizor (lungmetraj): NAE CARANFIL (Restul e tăcere), RADU GA­BREA, MARIJAN D. VAJDA (Cocoşul decapitat), RADU MUNTEAN (Boogie).

Cel mai bun scenariu de lung­metraj: ALEXANDRU BACIU, RADU MUNTEAN, RĂZVAN RĂDU­LESCU (Boogie), NAE CARAN­FIL (Restul e tăcere), ADRIAN LUSTIG, HORAŢIU MĂLĂELE (Nunta mută), TU­DOR VOICAN (Schimb valutar).

Cel mai bun actor în rol prin­cipal într-un lungmetraj: DRAGOŞ BUCUR (Boogie), ALE­XANDRU POTOCEAN (Nun­ta mută), COSMIN SELEŞI (Schimb valutar), MA­RIUS FLO­REA VIZANTE (Restul e tăcere).

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un lungmetraj: IOANA IACOB (Cocoşul decapitat), ANAMARIA MARINCA (Boogie), MEDA VICTOR (Nunta mută).

Cel mai bun actor în rol secundar într-un lungmetraj: SILVIU BIRIŞ (Restul e tăcere), MIMI BRĂNESCU (Boogie), ADRIAN VĂNCICĂ (Boogie), VLAD ZAMFIRESCU (Restul e tăcere).

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj: IOANA BULCĂ (Restul e tă­cere), VICTORIA COCIAŞ (Coco­şul decapitat), ALIONA MUN­­TEANU (Schimb valutar), MIRE­LA ZEŢA (Restul e tăcere).

Cea mai bună muzica originală (lungmetraj): LAURENT COUSON (Restul e tăcere), PETRU MĂRGINEANU (Schimb valutar), THOMAS OS­TER­HOFF (Cocoşul decapitat).

Cel mai bun film documentar:

CONSTANTIN ŞI ELENA (Re­gia Andrei Dăscălescu), NUNŢI, MUZICI ŞI CASETE VIDEO (Regia Tudor Giurgiu), PO­DUL DE FLORI (Regia Tho­mas Ciulei), TESTI­MONIAL (Re­gia Răzvan Geor­gescu).

Cel mai bun film de scurtme­traj: ALEXANDRA (Regia Radu Jude), CUCUL (Regia Cecí­lia Felméri), O ZI BUNĂ DE PLAJĂ (Regia Bogdan Mus­taţă), PALMELE (Regia George Chiper).

Premiul “Tânără speranţă”: ANA­MARIA CHIOVEANU, CĂ­­TĂLIN MUŞAT, GEORGE CHI­PER, GEORGE DORO­BAN­ŢU.

Premiul publicului (pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box office în 2008) – SUPRAVIEŢUITORUL (25.706 bilete vândute).

Cel mai bun film european (dintre cele distribuite în Româ­nia în 2008): DE PARTEA CEA­LALTĂ (Germania, Turcia, Italia, 2007), ÎN CLASĂ (Fran­ţa, 2008), ÎN SLUJBA REGELUI ANGLIEI (Cehia, Slovacia, 2006), PERSEPOLIS (Franţa, SUA, 2007).

Din punctul meu de vedere, câteva dintre filmele nominalizate chiar nu aveau ce căuta în cursa pentru cele mai bune filme româneşti din 2008, dar…România e România. Să sperăm că nu mă va dezamăgi, totuşi, decernarea propriu-zisă a premiilor:).

Iată încă o veste bună pentru cinematografia noastră, încă în dezvoltare:

Cinematografia romaneasca participa cu patru filme, doua scurtmetraje si doua lungmetraje, la cea de-a 59-a editie a Festivalului de Film de la Berlin, eveniment care are loc in perioada 5-15 februarie.

Cinematografia romaneasca va fi reprezentata la cea de-a 59-a editie a Festivalului International de Film de la Berlin, atat prin filme de lung si scurt metraj, cat si prin prezenta Asociatiei pentru Promovarea Filmului Romanesc (APFR) / Romanian Film Promotion. Pentru al patrulea an, APFR este prezenta la Berlin cu un proiect de promovare a cinemaului romanesc si va organiza in cadrul Berlinale Film Market, un stand de prezentare romanesc.

Lungmetrajul “Katalin Varga”, o coproductie Romania-Anglia-Ungaria, in regia britanicului Peter Strickland, va concura, alaturi de alte 25 de filme, pentru marele premiu al competitiei, “Ursul de Aur”.

Un alt film romanesc, mult-asteptatul debut in lung-metraj al regizorului Radu Jude, “Cea mai fericita fata din lume”, a fost selectat in sectiunea Forum. Avand la baza un scenariu scris de Radu Jude impreuna cu Augustina Stanciu, aceasta coproductie Hi Film Productions si Circe Films spune povestea Deliei, o adolescenta care a castigat o masina la un concurs de etichete dar pentru care, fericitul eveniment, se transforma rapid intr-un cosmar al lipsei de comunicare. Filmul a avut premiera la festival in data de 7 februarie.

Ceea ce la inceput parea sa fie un eveniment norocos din viata fetei se dovedeste a fi o situatie dureroasa, in urma careia relatiile familei vor fi reanalizate, atat de “fericita” castigatoare, cat si de parintii ei. Bugetul total al filmului este de 650.000 euro.

In cadrul programului scurt-metrajele Berlinale Shorts amintim “Bric-Brac”, de Gabriel Achim (18 min) si “Renovare”, de Paul Negoescu (24 min.

Documentarul ‘Ioane, cum este la constructii?’, in regia Sabinei Pop, va fi prezentat la festival in cadrul programului “Primavara dupa iarna”.

Informaţie preluată integral de pe http://www.cinemarx.ro

Pagina următoare »