P.S. ptr categorie: Justificare- „Raftul Irinei” este o <adaptare> după numele colecţiei de publicaţii „Raftul Denisei” al cunoscutei edituri Humanitas.  Categoria mea nu are însă pretenţia de a echivala cu această colecţie, ci de a recunoaşte meritele unei prea simpatice şi drage prietene, Irina, care m-a convins şi îndemnat să scriu şi să arăt şi celorlaţi ce scriu. So, that’s for her!:)

Actul I, Scena I

1990 –ianuarie. Bucuresti, o camera dintr-un camin. Dezordine si un geam deschis, de unde se aude un zgomot infernal de masini. Intr-un colt, zac cinci ziare si cinci masti. Brunhilda si Anemona sunt colege de camera.

Brunhilda (la chitara, pe pat): “Si iar toate-s triste./ Si azi, ca si ieri- / Potop de dureri. / Si visul apune/ In negrul destin… / Si vremuri mai bune/ Nu vin, nu mai vin (…)”1

Anemona: Te rog sa nu mai canti.

Brunhilda: E vacanta de iarna. Nu o sa vina nimeni sa ne pedepseasca pentru ca fac asta.

Anemona: Aud ceva…asculta…sunt pasi pe scara. Au venit iar.

Brunhilda: Stai linistita. Nu vin …nu mai vin.

Anemona: As vrea sa ma strangi in brate si sa imi dai aripi. Vreau aripi mari, de culoarea abanosului.

Brunhilda: Avatar..imi place norul acela si cartita din inima pamantului. Anemona, leaga-ma la ochi…ei ma vor ghida; eu nu am voie sa gandesc…o vor face ei pentru mine !

Anemona: Vreau abanos. Vreau sa stau pe un tron de abanos. Vreau sa mi se dea o floare de culoarea abanosului.

Brunhilda: Foc, foc, foc…cad…toti!

Anemona: Da, e frumos afara. E o iarna linistita.Aseara am visat ca-i duceam un buchet de flori Tovarasului. Auzi ?

Brunhilda: Da. Strigat de mama. Spune-mi ca sunt. Te rog !!

Anemona: “Ce stai, omule, in ruinele acestea singuratice si plangi?/ Plang berzele zilelor ce trec cu-o aripa neagra, cu-o aripa alba./ Plang zilele care trec moarte./ Plang copiii fara parinti,/ Plang fiintele flamande in padurile noptii, fiarele, serpii, vietatile crude si blande./ Plang femeile inselate, plang barbatii mintiti./ Plang oamenii supusi,/ Plang oamenii supusi,/ Plang oamenii fara speranta.(…)”2

Brunhilda: Voi inchide geamul si voi trage draperiile. Simt ochii atintiti…

Anemona: “(…) Plang pasarile si vitele ucise, ca sa fie mancate./ Si-mi plang toate multele subtimpuri pierdute./ Imi plang pacatele. Plang ca timpurile nu se mai intorc./ Plang ca omul se duce uitandu-se numai in pamant,/ Ca si cum isi cauta mormantul./ Ma plang pe mine, cel cantat de tine.”3

Brunhilda: Vreau sa am o ferma de bizoni. Bizoni…visez bizoni mari, cum ii ating, cum ii hranesc…si ii impusca! Ma trezesc transpirand continuu…Din interior spre exterior se aduna lacrimi.

Anemona (leganandu-se pe scaun): Eu, tu el ea…eu tu el ea…eutuelea…euu…ttu…ell…eea….

Brunhilda: Cine?

Anemona (cu ochii in tavan): Noi…noi…sau voi, sau voi…sau ei…doar EI .

Brunhilda: Cursuri avem si maine, si poimaine cate 5 pe zi.

Anemona: O sa cad…o sa cad …stau pe muchie de cutit. Sunt acrobata la circ…(ridicandu-se in picioare, pe varfuri, incearca sa mearga pe o funie imaginara).

Brunhilda: Mi-au spus ca trebuie sa mai astept un an pentru a-mi lua diploma de licenta.

Anemona: Ma cuprinde nelinistea. Ma urmaresc…ma alearga…ma huiduiesc.

Brunhilda: Merg sa vad ce se intampla in camera de alaturi…se aud iar strigate.

Anemona (cu ochii atintiti spre nicaieri): Tu nu esti aici ! Ce cauti ? Nu m-ai chinuit destul ? Pleaca !! De ce ai ochii asa de urati si costumul impecabil ? Ce astepti ? De ce vad negru ? Unde sunt ?

Brunhilda intra din nou in camera.

Anemona: TU ?? Cine esti ? Nu ma bate…nu am facut nimic rau: am cumparat jumatatea de paine dupa ce am stat 2 nopti la coada, dar am fost disciplinata; nu am vorbit pe nimeni de rau…sunt nevinovata…orice v-a spus el…(aratand spre un om imaginar)

Brunhilda: O sa te vindeci, Anemona.

Anemona (tragandu-si o patura peste cap): EL si EI , EL si EI….

Scena a II-a

Acelasi camin, alta camera. Bodhisattva si Almandin sunt colegi de camera.

Almandin: Am gasit in sfarsit un ziar. Mi l-a strecurat printre cursuri un coleg de laborator si mi-a facut semn ca ma costa 1 leu.

Bodhisattva: Da-l! Ia uite, prima pagina: “Inca sapte morti si inca cincisprezece disparuti la Targoviste.(…)” Un numar redus fata de celelalte zile. Da-mi si o tigara.

Almandin: N-am. Ce-s io ? Furnizor traditional ? Daca-mi faci rost de ultimul volum de poezii al lui Gyr, promit ca-ti dau si eu 5 tigari.

Bodhisattva: Ma vor baga la parnaie si pe mine daca ma vad cu volum de Gyr. Las’ ca fac singur rost de tigari. Si nu mai vorbi! De acum, fa-mi semne, gesticuleaza; nu vreau sa muncesc la diguri.

Almandin ridica mainile desenand in aer un fel de triunghi, apoi oval si, in cele din urma, niste linii. Apoi, vazandu-l pe Bodhisattva ca nu intelege, scrie cu degetul pe geam: B-I-B-A-N. Bodhisattva rade in hohote. Si-a amintit de o carte a lui Platon –“Dialogurile” si ai lui androgini. Da, vrea si el “biban”. Bodhisattva stie ca Almandin se bazeaza pe instinct, dar ca rareori recunoaste. Ii face semn catre usa. La celalalt etaj stau ele…fete destepte…care ar avea o frumoasa profesie de neveste peste 1 an-2.

Scena a III-a

In amfiteatru toata lumea scrie. Almandin, pe coridor, remarca un domn in varsta, care avea un geamantan cu o eticheta de Franta. Grabit, omul trece si-l loveste cu putere pe acesta in genunchi. Almandin ramane socat: era omul acela…acela…Visniec!

Visniec: Imi cer scuze, nu v-am vazut. Ma grabeam.

Almandin: Va rog, nu face nimic. Eu…eu…

Visniec: Cred ca visez…am cosmar…semeni foarte bine cu El. Ai citit ? Tu citesti ?! Stii ceva despre bocancii negri ? Am viziuni. Multe. Dese.L-ai vazut pe Vazator ?

Almandin: Va rog, linistiti-va! Sa va duc undeva ?

Visniec: La bolnavii mintal. Trebuie sa le spun o istorie. Aceasta istorie. Cu tine , cu el, cu ele. Cu cine va creeaza. Lasa-ma sa scriu !

Almandin: Domnule, dumneavoastra veti fi in viitor un Alfa si Omega al Romaniei. Dumneavoastra…

Visniec: TACI. Nu stii..nu stii nimic. Avatar, avatarul ma urmareste a cincea oara. Sunt Orb, sunt Fiu, sunt El, sunt Cronosul teatrului, iar acum sunt EU . Bat din palme si te fac personaj. Vei fi al meu daca nu taci. Esti sau nu mai esti…

Almandin alearga la camin si se ascunde intr-o debara. Un paianjen I se urca pe mana si ii intra intr-un ochi. Urla de durere. Il acopera intunericul.

Bodhisattva il gaseste peste cinci ore asfixiat in debara si cu 5 muscaturi in dreptul ochiului. Bezna. Un cuvant poate sa deschida un mormant.

Actul al II-lea

2005. O casa abia construita intr-un sat de langa Dunare. Brunhilda si Bodhisattva, langa un patut de copil.

Bodhisattva: Te iubesc.

Brunhilda: Poftim ?

Bodhisattva: Te iubesc.

Brunhilda: Da-mi scutecul copilului sa-l spal.

Bodhisattva: Apa are gust de rugina. Trebuie sa cumpar imbuteliata.

Brunhilda: Copilul e bolnav. Daca moare de foame ?

Bodhisattva: Sunt paianjeni peste tot. 16 ani de intuneric…

Brunhilda: Eu te iubesc.

Bodhisattva: Da-te mai incolo. Nu mai am aer si gunoiul ma scarbeste.

Brunhilda: “Si vremuri mai bune/ Nu vin, nu mai vin(…)”

Bodhisattva: La magazin au adus paine, dar nu avem bani. Mancam iar niste tarate ?

Brunhilda: Ma vor intreba de unde stiu ca am un copil.

Bodhisattva: Nu va muri de foame. Ii vom da si lui putina apa si tarate.

Brunhilda: Dunarea…ape…vin…Ma imaginez inconjurata de asfodele.

Bothisattva: Corabia fantoma e…aproape. Sa vina, sa vina….

Brunhilda: Trebuie sa caut asfodele. Unde le gasesc ?

Bodhisattva: Se aud vasle.

Brunhilda: Merg…plec in cautarea lor.

Bodhisattva: Bate vantul si e aproape. O simt…

Inconjurati de ape, Brunhilda si Bodhisattva dispar in cautarea asfodelelor si a corabiei fantoma. Copilul de 5 zile este salvat de CINEVA si este dus intr-un alt univers. La manuta avea legata o bratara pe care scria cu litere majuscule: “AUM !”Mai exista o speranta de a o lua de la capat ….

Anunțuri